Mă gândesc să-mi agăț sufletul de ramura unui copac, ca să îl ningă cerul si să îl ude ploile reci. Să-l abandonez. Ca să-l curețe vântul și soarele să-i invidieze căldura. Să-l hrănesc cu indiferență și să-l îmbrac în defecte.
Vreau să-l uit când simte durere, să nu-l îmbrățisez când mă strigă..
Aș putea să fac asta. Aș putea să-l înec în durere de fiecare dată când nu alege calea pe care-l îndrum. Când mă ignoră sau când mă-nvinge. Dar îmi iubesc sufletul; și tot ce vreau e să-l salvez..
Nu stiu decât să-l țin de mână atunci când pământul îi fuge de sub picioare.

Semnează,

Creierul.

~Trezește-te din vis, copilă, ca să-ți privesti in ochi realitatea. Ingroapă-ți gândurile puerile. Soarele tău a răsărit.

Era o vreme când fericirea mea avea ochii căprui..  O vreme când mâinile îmi erau mereu calde iar zâmbetul nelipsit.
...
s-a terminat acum aproape un an.
Și timpul a șters din mine tot, doar vagi tresăriri mă tulbură acum.
Au trecut peste noi trei anotimpuri și toate ne-au spălat și ne-au golit puțin câte putin. M-am inecat o vară-ntreagă în amintirile cu tine și am fugit de mine ca să nu te mai găsesc. Te-am șters din suflet și peste sărutul tău am pictat altul și altul.. Dar n-am simțit nimic. Și n-am iubit nimic.. nici măcar o clipă.
Până mai ieri nu te mai regăseam în nimic.. și eram convinsă că te-am pierdut.
Azi însă te-am simțit lângă mine.
Iubirea mea,
fiecare zi de toamnă îmi vorbește de tine. Toate străzile pe care am pășit imbrățișati, toate băncile pe care am stat, în tot și în toate ți-ai lăsat amprenta.
Mâinile mele își caută încă perechea și buzele-mi rămân străine la orice atingere..

dar fericirea mea cu ochi căprui n-a apărut nici azi ..

E dimineaţă, devreme şi-mi mângâie simţurile un miros puternic de tei..
Si nici nu ştiu cum a fugit timpul, cum au trecut pe lângă mine orele şi m-au golit puţin câte puţin. Stiu doar că am rămas fără nimic, că m-am luptat cu mine o noapte întreagă şi c-am abandonat târziu, când ţipetele încetaseră deja..

Mă joc cu raze timide, îmi injectez lumină în priviri şi-mi las sufletul să respire; din nou.
Visez că-mi voi întinde pielea la soare şi mă voi îmbăta cu aerul sărat al mării până când pleoapele o să mi se închidă lenese, înecate în fericire. Visez că o să adorm din nou zâmbind şi cineva-mi va mângâia părul,  şi-mi va desena stele pe tavan, şi ne vom juca cu umbrele până târziu, în noapte..
E dimineaţă, devreme şi sufletul meu e mai obosit ca-n serile pustii de vară.

Mi-e dor să mă rătăcesc printre zâmbete.

 Aseară mi s-a curăţat sufletul. L-am văzut cum iese din mine şi se spală-n iertare. Şi-am vrut să-l şterg şi să-l ascund în lumină; dar n-a zâmbit. Şi l-am lăsat din nou să se târască-n lut.

Aseară am vrut să îl salvez,dar el n-a auzit chemarea mea; şi l-am pierdut pentru a mia oară.

Ne naştem şi murim în fiecare clipă ce zboară. Acum,aici,mă ţii de mână. Eu m-am uitat pe mine,nu te mai recunosc. Am aripi,eu mă înalţ,eu pot să leşin de fericire.

Ne depăşim; tu ieşi din tine ca să poţi păşi mai departe. 

Şi mă întreb când nu vom mai putea să respirăm împreună cine va spune primul : mi-e dor.

LOVE YOURSELF,
YOU'RE AWESOME !

Am obosit să-mi fie dor. 

Îmi simt întreaga fiinţă chinuită şi-mi las ochii să-i plângă de milă. Am senzaţia uneori că aş putea să strig cu atâta putere că mi-e dor încât o lume întreagă s-ar deştepta şi şi-ar îmbrăţişa copiii, soţii, iubiţii, părinţii, amanţii şi duşmanii. O lume întreagă şi-ar spune vorbe duioase şi calde, s-ar iubi şi s-ar aprecia de frică să nu simtă vreodată lipsa cuiva. Pentru că e greu şi chinuitor, te nimiceşte, te seacă de putere şi de poftă de viaţă.

 Când simţi că te sufoci în mijlocul unui parc pustiu,  ţi-e dor. Când plângi doar pentru că ai găsit un fir din părul persoanei pe care ai pierdut-o, ţi-e dor. Când adormi strângând la piept poza voastră, ţi-e dor. Când priveşti în jurul tău şi vezi chipul persoanei dragi în fiecare necunoscut, ţi-e dor. Ţi-e dor şi atunci când te trezeşti dimineaţa şi crezi că te-a ţinut o noapte întreagă în braţe, dar observi că patul e tot gol, mare şi rece. Şi e doar al tău ..

Nu cred că există sentiment mai ciudat decât dorul. E straniu să suferi pentru că ţi-e dor .. 

Am obosit .. Poate că ar trebui să-mi construiesc o casă pe Marte.

.

Văd clipele cum se îngrămădesc în jurul meu şi mă roagă să le dau viaţă
Simt paşii singurătăţii pe urmele mele şi respraţia-i rece pe spate
Aud greşelile cum mă ceartă şi inocenţa îşi numără zilele
Le-am depăşit pe toate...
Mă-nec în iertare ca să mă nasc a mia oară
O altă mână caldă îmi mângâie acum părul
Şi tot ce a mai rămas de 'atunci' e cenuşa.

Rătăcită, posesivă, pierdută, arsă în căldura propriilor sentimente. Am iertat. Azi ştiu că vreau să dau totul uitării. Am nevoie să iubesc. Doar atât. Trebuie să iubesc.

Dragul meu,

Astăzi s-a rupt şi umbrela.
Mă doare sufletul când mă gândesc că trebuie să o arunc, la fel cum am făcut cu alte o mie de lucruri pe care tu le-ai atins. Şi azi o să îmi iau liber de la viaţă şi o să imi fac timp doar pentru mine. Şi o să mă uit la steluţele de pe tavan pe care eu nu le-am văzut niciodată, dar din care tu mi-ai  dăruit câte una în fiecare seară înainte să adorm. Şi o să imi fie dor, dar o să iau din nou o cutie de iaurt şi o să scriu versuri pentru tine. Poate că o să-ţi scriu din nou că mi-e dor de tine pe peretele din scara blocului. Ţi-am lăsat un mesaj peste tot în jurul tău. Pe scaunul din dreapta al maşinii, pe banca noastră din parc, pe bloc, pe copacii din jurul blocului sau pe blocul din jurul copacilor - oriunde vrei, poţi să mă simţi, să mă urmăreşti, să mă vezi.
Îţi iubesc zâmbetul. Mă uit la o poză cu tine. Da! Ai cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Cealaltă Eu e de acord, mă aprobă zâmbind.
Mă gândesc mult să mă mut din apartament. Era al nostru şi acum e doar al meu..iar asta doare prea tare. E atât de gol, am prea mult spaţiu!! Uneori mă îmbrac in cămaşa ta, îmi pun cizmele lărgite de tine şi beau cafea din ceaşca ta. Ca să te simt aproape. Atunci începe lupta cu cealaltă Eu. Asta mică e dură, mult mai dură decât ştiam noi doi. Nu mă mai lasă să plâng. Poate că e bine. Sau nu.
Aş vrea să te aud din nou spunându-mi: Eşti rătăcită şi eu vreau să îţi pun o busolă în mână. Dacă mă laşi, totul o să fie bine. Ai incredere.
Şi te-aş lăsa pentru că eu cred în tine.

...apoi deschise ochii. Se ridică lăsând în urmă un pat mare, pe care stăteau cuminţi toate amintirile şi dorinţele ei. Speranţele se odihneau pe scaunul rece.  Îşi căută nădejdea în sertarul din stânga, dar nu găsi decât dezamăgirile şi eşecurile. Atunci mintea i se tulbură şi plecă în grabă fără nici măcar un sentiment in buzunar.
Ceaţă, întuneric şi linişte.
Felinarul din colţul străzii pâlpăie. Avea mâinile reci, buzele uscate. Simţea cum golul din stomac o ameţeşte, cum privirea i se întunecă şi corpul îi tremură. Nu îi păsa insă. Nu mai era carnea ei de mult, nu o mai deranja pielea uscată, nu-şi mai vedea buzele crăpate şi nici ochii chinuiţi de lacrimi. Nu simţea chinul propriului corp, nu se mai interesa de el.
Ea ştia că odată hrănit sufletul, corpul se vindecă şi el. Şi asta îşi dorea cel mai mult. Să nu o mai chinuie sufletul.
 Pe drum încetă să se mai gândească la ceva. Nu mai putea, nu mai voia să simtă. Doar când ajunse în faţa uşii, într-un moment de ezitare, îşi spuse: Dacă el nu mă mai vrea pe mine, atunci îi dăruiesc viaţa.
Şi bătu. De două ori. Se auziră paşi grăbiţi. Uşa se deschise lăsând să iasă un miros greu de tutun. El roşi, ea îi reproşă în gând că s-a reapucat de fumat.
Se priviră în ochi fără să şoptească măcar ceva. La un moment dat ea, scoasă din minţi de liniştea din jur îşi infipse unghiile în pielea lui şi începu să ţipe...
"Tu să nu te mai joci cu sentimentele mele de azi! Tu să îmi spui clar dacă mă iubeşti sau nu, dacă mă vrei lângă tine, dacă îţi pasă! Tu să te hotărăşti ce vrei de la viaţa mea, să mă eliberezi de chinul ăsta. Tu mă omori, înţelegi? Asta vrei? Viaţa o vrei? Ti-o dau pe toată, şi-aşa de două luni, eu nu mai trăiesc!"
Şi atunci el zâmbi...
"Să nu mă cerţi, nu am fumat mult. Doar azi... şi ieri... şi în vinerea când ai plecat... şi... la dracu, am fumat din ziua când ai ieşit pe uşă. Naiba să te ia, femeie, mi-a fost dor de tine."