Era o vreme când fericirea mea avea ochii căprui..  O vreme când mâinile îmi erau mereu calde iar zâmbetul nelipsit.
...
s-a terminat acum aproape un an.
Și timpul a șters din mine tot, doar vagi tresăriri mă tulbură acum.
Au trecut peste noi trei anotimpuri și toate ne-au spălat și ne-au golit puțin câte putin. M-am inecat o vară-ntreagă în amintirile cu tine și am fugit de mine ca să nu te mai găsesc. Te-am șters din suflet și peste sărutul tău am pictat altul și altul.. Dar n-am simțit nimic. Și n-am iubit nimic.. nici măcar o clipă.
Până mai ieri nu te mai regăseam în nimic.. și eram convinsă că te-am pierdut.
Azi însă te-am simțit lângă mine.
Iubirea mea,
fiecare zi de toamnă îmi vorbește de tine. Toate străzile pe care am pășit imbrățișati, toate băncile pe care am stat, în tot și în toate ți-ai lăsat amprenta.
Mâinile mele își caută încă perechea și buzele-mi rămân străine la orice atingere..

dar fericirea mea cu ochi căprui n-a apărut nici azi ..