Cu ochii închişi am căutat ceasul şi l-am trântit din nou de parchet ca să se oprească. Am zâmbit şi te-am căutat, ca de obicei, lângă mine ca să mă cuprinzi în braţe. Am întins mâna, am pipăit cearceaful gălbui, apoi perna şi, supărată m-am ridicat să te cert că te-ai îndepărtat aşa de mult de mine. N-am reuşit însă să mă întorc spre tine. Somnul m-a învins şi de data asta şi am căzut uşor pe perna moale. Am adormit cu gândul că ma vei lua tu singur în braţe şi mă vei săruta pe pleoape ca să mă trezesc.
.. dar n-ai făcut asta. M-am trezit peste câteva ore, cu o durere de cap îngrozitoare, amorţită de frig. Te-am căutat lângă mine şi am găsit doar perna mare şi albă, pătată în colţul stâng de tine, cu ceaşca de cafea. Abia atunci mi-am amintit că a trecut o lună de când nu îţi mai simt bătăile inimii lângă mine şi nu mă mai gâdilă pe umeri respiraţia ta..
Sad:(
RăspundețiȘtergereSad and unreal ;)) :*
RăspundețiȘtergereFoarte trist, dar foarte placut de citit... Mi-a lasat un gust amar postul tau... dar in acelasi timp, un gust dulce... de durere sufleteasca. Craciun fericit...
RăspundețiȘtergere@ Amanta ta : Multumesc, Craciun fericit si tie!
RăspundețiȘtergereTrist..
RăspundețiȘtergere