- Trezeşte-te! Trebuie să plecăm!

- Nuu.. mai lasă-mă, mai ţine-mă puţin în braţe. Să mă liniştesc.

- Dar e târziu, iubito! O să întârziem amândoi...

- Nu spune nimic, te rog. Nu-mi pasă. Doar ţine-mă în braţe şi taci. Sau mai bine.. nu! Vorbeşte, vorbeşte cum vorbeai aseară. Mai ştii, iubitule cum vorbeai aseară? Şi cum mă rugai să nu adorm aşa de repede?

- Da, iubito. Sigur că-mi amintesc. Numai că azi e o nouă zi. Trebuie să te trezeşti, nu putem să stăm o zi întreagă în cameră.

- De ce nu putem? Cum să nu putem!? Haide, ia-mă în braţe şi mângâie-mi părul cum făceai aseară. Şi zâmbeşte-mi. Şi mai povesteşte-mi o dată cum o să arătăm când o să fim amândoi bătrâni şi obosiţi. Şi cum o să ieşim la plimbare ţinându-ne de mână. Aşa-i că o să mă ţii de mână mereu?

- Da, iubito..

- Promiţi?

- Promit!

- Şi o să mă iubeşti nesfârşit, necondiţionat, până dincolo de nori?

- Da, iubito..

- Dar acum cât mă iubeşti?

- Mult..

- Cât de mult?

- De la pamânt şi până dincolo de Doamne`Doamne de două infinituri de ori!

     [...]

- Iubitule, mi-e teamă că o să te pierd într-o zi..

- Nu ai de ce să te temi, iubito. Sunt aici şi voi rămâne. Tu trebuie doar să mă iubeşti.

- Ah, îţi iubesc vocea când spui "iubito"...

- Iubito, iubito, iubito.. 

Ea se aruncă cu capul în perne, de fericire. El râse zgomotos şi o îmbrăţişă.

Iar seara îi găsi în aceeaşi cameră.. Ea stând cu capul pe pieptul lui, el privind tavanul şi mângâindu-i părul moale...