Mă gândesc să-mi agăț sufletul de ramura unui copac, ca să îl ningă cerul si să îl ude ploile reci. Să-l abandonez. Ca să-l curețe vântul și soarele să-i invidieze căldura. Să-l hrănesc cu indiferență și să-l îmbrac în defecte.
Vreau să-l uit când simte durere, să nu-l îmbrățisez când mă strigă..
Aș putea să fac asta. Aș putea să-l înec în durere de fiecare dată când nu alege calea pe care-l îndrum. Când mă ignoră sau când mă-nvinge. Dar îmi iubesc sufletul; și tot ce vreau e să-l salvez..
Nu stiu decât să-l țin de mână atunci când pământul îi fuge de sub picioare.

Semnează,

Creierul.

~Trezește-te din vis, copilă, ca să-ți privesti in ochi realitatea. Ingroapă-ți gândurile puerile. Soarele tău a răsărit.

Era o vreme când fericirea mea avea ochii căprui..  O vreme când mâinile îmi erau mereu calde iar zâmbetul nelipsit.
...
s-a terminat acum aproape un an.
Și timpul a șters din mine tot, doar vagi tresăriri mă tulbură acum.
Au trecut peste noi trei anotimpuri și toate ne-au spălat și ne-au golit puțin câte putin. M-am inecat o vară-ntreagă în amintirile cu tine și am fugit de mine ca să nu te mai găsesc. Te-am șters din suflet și peste sărutul tău am pictat altul și altul.. Dar n-am simțit nimic. Și n-am iubit nimic.. nici măcar o clipă.
Până mai ieri nu te mai regăseam în nimic.. și eram convinsă că te-am pierdut.
Azi însă te-am simțit lângă mine.
Iubirea mea,
fiecare zi de toamnă îmi vorbește de tine. Toate străzile pe care am pășit imbrățișati, toate băncile pe care am stat, în tot și în toate ți-ai lăsat amprenta.
Mâinile mele își caută încă perechea și buzele-mi rămân străine la orice atingere..

dar fericirea mea cu ochi căprui n-a apărut nici azi ..

E dimineaţă, devreme şi-mi mângâie simţurile un miros puternic de tei..
Si nici nu ştiu cum a fugit timpul, cum au trecut pe lângă mine orele şi m-au golit puţin câte puţin. Stiu doar că am rămas fără nimic, că m-am luptat cu mine o noapte întreagă şi c-am abandonat târziu, când ţipetele încetaseră deja..

Mă joc cu raze timide, îmi injectez lumină în priviri şi-mi las sufletul să respire; din nou.
Visez că-mi voi întinde pielea la soare şi mă voi îmbăta cu aerul sărat al mării până când pleoapele o să mi se închidă lenese, înecate în fericire. Visez că o să adorm din nou zâmbind şi cineva-mi va mângâia părul,  şi-mi va desena stele pe tavan, şi ne vom juca cu umbrele până târziu, în noapte..
E dimineaţă, devreme şi sufletul meu e mai obosit ca-n serile pustii de vară.

Mi-e dor să mă rătăcesc printre zâmbete.

 Aseară mi s-a curăţat sufletul. L-am văzut cum iese din mine şi se spală-n iertare. Şi-am vrut să-l şterg şi să-l ascund în lumină; dar n-a zâmbit. Şi l-am lăsat din nou să se târască-n lut.

Aseară am vrut să îl salvez,dar el n-a auzit chemarea mea; şi l-am pierdut pentru a mia oară.

Ne naştem şi murim în fiecare clipă ce zboară. Acum,aici,mă ţii de mână. Eu m-am uitat pe mine,nu te mai recunosc. Am aripi,eu mă înalţ,eu pot să leşin de fericire.

Ne depăşim; tu ieşi din tine ca să poţi păşi mai departe. 

Şi mă întreb când nu vom mai putea să respirăm împreună cine va spune primul : mi-e dor.

LOVE YOURSELF,
YOU'RE AWESOME !